Doctrine Biblice
În cadrul Bisericii Apele Vii, ne fundamentăm credința și practica pe Doctrinele Biblice. Acestea reprezintă pilonii esențiali ai credinței noastre, cărora le acordăm o importanță deosebită în învățătură și trăire. Prin studiul profund al Scripturii și aplicarea învățăturilor ei în viața noastră de zi cu zi, căutăm să ne întărim credința și să ne îndreptăm viața după standardele divine, astfel încât să devenim maturi spiritual și să creștem în relația noastră cu Dumnezeu și cu cei din jur.
Botezul în apă
Noi credem că botezul în apă, care se acordă persoanelor care cred şi care s-au întors la Dumnezeu, trebuie efectuat printr-o singură cufundare în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt. Botezul în apă este rânduit de însuşi Domnul nostru Isus Hristos (Mat. 28:19). El este un simbol al morţii faţă de păcat, al învierii la o viaţă nouă în Hristos (Rom. 6:1-4). ÎI pot primi cei care cred şi mărturisesc credinţa (Marcu 16:16, Fapte 8:36)
Sfânta Scriptură
Noi credem că Biblia sau Sfânta Scriptură este Cuvântul lui Dumnezeu fără greşeală şi singura noastră normă în viaţa de credinţă.
Cina Domnului
Noi credem în instituirea Cinei Domnului pentru Biserică.Participarea la Cina Domnului constituie o proclamare a morţii Domnului Isus Hristos.Cina Domnului este al doilea act de cult după botez ca formă exterioară în Biserica lui Dumnezeu. Ea este instituită de Însuşi Domnul nostru Isus Hristos prin întemeierea legământului nou (Matei 26:28; Luca 22:19-20).
Naștere din nou
Noi credem că atât naşterea din nou cât şi botezul cu Duhul Sfânt trebuie să fie urmate de roada Duhului Sfânt. Roada Duhului Sfânt este recolta unei vieţi sfinte, după ce am devenit copiii lui Dumnezeu, născuţi din nou, cârmuiţi de Duhul Sfânt în toate privinţele (Galateni 5:22-23). O dată cu naşterea din nou, roada Duhului începe să iasă în evidenţă în viaţa credinciosului (1 Ioan 5:18; Tit3:8). Fiecare credincios născut din nou, botezat cu Duhul Sfânt trebuie să aibă din prisos în viaţa sa roada Duhului Sfânt (Galateni 5:22-23; Matei7:16-20).
Botezul cu Duhul Sfânt
Noi credem în făgăduinţa botezului cu Duhul Sfânt pentru toţi credincioşii. Duhul Sfânt este promis de Dumnezeu încă prin profetul Ioel (Ioel 2:28-29). Proorocul Ioel vorbeşte de două mari revărsări: ploaia timpurie şi ploaia târzie (Ioel 2:23). Ploaia timpurie s-a revărsat în primele secole, începând cu ziua de Rusalii, la Ierusalim (Fapte 2:2-4), iar ploaia târzie se revarsă în zilele noastre.